Cred cu tărie că alergarea pe munte e cea mai faină. E cel mai frumos sport pe care-l poți practica.
De ce?
- Te va face să te simți liber și mai apropiat de natură;
- Vei privi alergarea dintr-o postură (mai) spirituală;
- Te vei întoarce către lucrurile simple;
- Te vei simți mult mai zen, mult mai bine. E și normal să te simți așa înlocuind sunetul mașinilor cu ciripitul păsărilor;
- Presiunea asupra tendoanelor, mușchilor fiind e mai mică datorită suprafeței mai moale: poteca. În plus alergarea pe suprafețe inegale îți vor întări și îți vor echilibra musculatura.
- Starea ta fizică generală va fi îmbunătățită. Vei pierde „ca prin minune” câteva kilograme pe care-l crezi că le ai în plus.
- Capacitatea ta pulmonară va fi și ea mai mare inspirând aerul curat și puternic de la munte.
- Vei ajunge în locuri noi pe care le-ai învățat la geografie în generală și vei cuceri vârfuri. Asta îți va da un sentiment unic.
- Vei deveni o altă persoană. Vei fi născut a doua oară. Oamenii vor recunoaște asta. Nu te vor vedea cu aceași ochi, nu-ti vor vorbi la fel pentru că ești alt om. Privirea din ochii tăi va fi diferită. Vei fi mai încrezător, vei merge diferit.
Când alergi pe munte îți soliciți grupe musculare pe care nici nu credeai că le ai. Iar cele pe care le ai, se vor tonifia și vei deveni mai eficient.
Aproape nimic nu este constant în alergare montană. Nu vei ține un ritm de la cap până la coadă, tehnica folosită pe urcări va fi diferită față de coborâri. Mersul e foarte popular în rândul alergătorilor montani.
Chiar și cei mai buni îl practică.
Și eu merg foarte mult în curse.
Peste 1000 de metri, cantitatea de oxigen este mai mică decât la nivelul mări.
Corpul tău se va comporta diferit și doar chef de alergare nu vei mai avea.
Resursele de glicogen (adică zahărul din sânge) se vor consuma repede și te vei simți epuizat și fără vlagă. Toate astea le vei uita în momentul când vei trece linia aia de finish.
Altitudinea e doar un exemplu care îți va îngreuna alergarea.